Anul nostru..

Era anul nostru , anul pe care îl așteptam cu atâta nerăbdare .. Anul ce urma să ne schimbe viețile , anul în care fiecare sentiment era la cote alarmante , anul în care urma sa ne luăm rămas bun .. rămas bun de tot ce ține de liceu , de acei profesori ce ulterior ne-au devenit ca o familie , anul in care acele prietenii rămâneau pe viață.. era anul nostru , anul schimbării .. Era acel an de care trebuia sa profităm la maximum, sa râdem , să fim fericiți..să facem fiecare moment deosebit , de care să ne amintim peste ani și ani, peste vremuri ușoare , cât și grele totodată.Anul ce urma să devină o amintire , dar o amintire frumoasa ! De ce se întâmplă asta? De ce atâta suferință ? De ce atâtea suflete luate ? De ce atâtea povești ce nu au putut fi termine după cursul normal ? Așteptam cu nerăbdare ziua în care voi fi în robă, ziua în care vom plânge că ne luăm rămas bun de la acest stadiu , urmând altul ulterior , dar neuitându-l pe acesta . Era despre ziua în care ne înghesuiam sa facem acele poze, acele poze ce SURPRINDEAU FERICIREA , PURITATEA. Dar ce fericire acum? Ce puritate ?Când ni s a luat tot ce așteptam cu atât patos .. Urmau ultimele cursuri , ultimele momente petrecute în acest colectiv , în această postură. Nu doresc nimănui să mai treacă prin ceea ce trecem noi acum, aceasta generație cu atâta speranță în inimi și-n privire. Am fost dezamăgiți în cel mai important moment pe care trebuia să îl avem . Acum nu se știe ce urmează , ce vom face, cum vom face , ce soluții se vor lua pentru binele tuturor .. nu avem un răspuns concret , concis. Ce ne-ar putea ridica speranța și ne-ar face să așteptăm cu nerăbdare ziua revenirii..Tot ce știu este că trebuie să profităm din plin atunci când ne vom întoarce , să facem ca această amintire dezamăgitoare să devină una de nedescris , una atât de specială . Abia așteptam ziua în care absolveam, ziua în care totul era despre noi, când cei dragi nouă erau acolo, erau acolo pentru noi, părinții, bunicii, prietenii, iubiții.. erau acolo, acolo să ne sprijine . Așteptam cu atâta nerăbdare ziua în care îmi voi vedea părinții în public , ziua în care simțeam că i-am făcut mândrii , ziua în care tatăl meu ar fi venit acasă și mi-ar fi fost alături in cel mai important moment . Absolvirea a celor XII clase devenise un prag pe care abia așteptam să îl depășesc , un prag prin care fericirea se închega . Îmi iubesc liceul , îmi iubesc profesorii , îmi iubesc diriginta , îmi iubesc colegii , îmi iubesc amintirile pe care le avusem și mi vor rămâne tipărite în suflet . Iubesc și momentul în care am luat prima nota proastă, un 2 la Fizică. Nu l luasem pe neștiința , ci îl luasem din cauza unei crize de râs , împreuna cu colega mea. Era momentul în care simțeam că mi se prăbușește cerul în cap..dar acum, îmi amintesc cu amuzament acel moment . Nu îndemn pe nimeni să facă așa ceva, din contra , îi îndemn să învețe cât mai mult. Dar fiecare amintire ce ține de acest colectiv , de acest stadiu al vieții , nu le voi putea uita niciodată . Aici se află rădăcina ce m-a dezvoltat , ce m-a maturizat , ce m-a făcut să-mi doresc mai mult de la viață, ce m-a făcut sa-mi doresc fericirea mai mult decât orice. Mulți dintre voi abia așteptați să terminați , să vă angajați , să vă faceți propria familie , dar voi trăiți momentul cu adevărat ? Sau e o lupta continuă spre a ajunge în viitor , dar cu dezavantajul de a nu trăi niciodată prezentul ? Imaginați-vă ziua absolvirii , momentul în care trebuie sa reliefați, dar cum ? Cu acele măști pe față ? Fără persoanele dragi vouă? Intr-o încăpere cu 5 persoane și la o distanță de 2 metrii fiecare ? Eu cum îmi voi îmbrățișa profesorii , colegii de rămas bun? Cum îmi voi îmbrățișa părinții ? In semn de împlinire , in semn de mândrețe propriu-zisă? Acel moment minunat s-ar transforma în cel mai tragic moment . Dar ce să mai zic de banchet ? Îmi strânsesem bani să-mi fac o rochie ca în povesti .. să fiu o prințesă..alături de prietenii mei , ce urmau și ei la rândul lor sa fie prinți și prințese .. dar ? Nu era o simplă distracție , era un moment în care fericirea reliefa printre noi. Această “distracție “ s a dus.. acel moment de unicitate s-a dus.. ni s-a luat . Treziți-vă la realitate , vă rog . Trăiți clipa, bucurați-vă de prezent , fiți fericiți , fericirea este în voi.. faceți să fie și în jurul vostru . Renunțați la lăcomie , la răutate .. nu vă aduce nimic benefic . Sunt o elevă de clasa a XII-a , ce are multe visuri și va face orice îi stă în putința sa le îndeplinească. Iar acest virus nu mă va împiedica sa fiu fericita , sa-mi ating obiectivele , sa-mi iubesc aproapele , sa-i ofer un zâmbet sau o îmbrățișare unei persoane aflate în impas . Aleg sa trăiesc , poate ca acum între patru pereți, dar cu toată speranța in suflet că nu va mai dura mult. Viitorul apropiat e promițător și tind să cred în el, viitorul ce ne rezervă multe ..sănătate , fericite , iubire , omenie . Nu uitați sa fiți oameni printre oameni ! Stați în casă ! Totul se va rezolva . Cum am eu puterea sa cred asta, așa puteți si voi . Eu , cea căreia i s-au destrămat pe moment visele , zilele însorite pe care abia le aștepta .. Dar va fi bine, oamenii mei ! Bucurați-vă de fiecare clipă!

Vă îmbrătișez cu drag !